Evenimente

Medfest
Hands-On Academy a avut un debut de succes la Medfest, ediția din 26-27 Februarie, desfășurat la Universitatea Politehnica din București. Studenții prezenți la stand s-au arătat interesați de știință și tehnologie, fiind dornici să participe la workshop-ul practic organizat de academia noastră.

Edufest
EduFest este un eveniment dedicat cadrelor didactice și inovatorilor din domeniul educației. Hands-On Academy a avut onoarea de a prezenta propria strategie de învățare, care pune accent pe fixarea noțiunilor teoretice prin aplicare practică.
Credem că o societate prosperă este construită de oameni bine pregătiți, iar formarea de specialiști prin educație practică reprezintă cheia pentru a depăși cu succes orice provocare.

Philips Romania Workshop
Pe 27 Martie 2025, Hands-On Academy a participat la un eveniment organizat de Philips România în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Medicală, unde s-au realizat prezentări despre activitățile și provocările unui inginer care lucrează în industria echipamentelor medicale.

Polifest
Între 3 și 5 aprilie 2025, Hands-On Academy a participat la PoliFest cu un workshop practic inedit, care a atras atenția vizitatorilor printr-o simulare realistă a unui defect electric la un presupus "echipament medical". Participanții au fost provocați să identifice problema pe baza unei scheme electrice, punându-și la încercare cunoștințele și intuiția tehnică. În urma acestei „intervenții”, au fost oferite premii, însă cel mai valoros câștig a fost descoperirea pasiunii pentru tehnologie și inginerie.